Șase cluburi și restaurante din București, închise de Garda Financiară

Șase cluburi și restaurante din București, închise de Garda Financiară
Clubul La Muse din Centrul Istoric al Capitalei, Casa Rustic și alte patru localuri din cartierul Drumul Taberei au fost închise de Garda Financiară din cauza unor nereguli descoperite la controale întreprinse la sfârșitul săptămânii trecute, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din piață.
Publicat: 29/01/2013, 09:02
Actualizat: 25/06/2013, 15:24

Clubul La Muse din Centrul Istoric al Capitalei, Casa Rustic și alte patru localuri din cartierul Drumul Taberei au fost închise de Garda Financiară din cauza unor nereguli descoperite la controale întreprinse la sfârșitul săptămânii trecute, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din piață.

Potrivit Gărzii Financiare, la cele șase localuri sancționate cu suspendarea activității comerciale pentru trei luni au fost constatate abateri precum încălcarea obligativității utilizării caselor de marcat electronice fiscale sau a normelor legale privind evidența operativă a mărfurilor aflate la vânzare.

Garda Financiară precizează căn nopțile de vineri și sâmbătă, 26 și 27 ianuarie, comisari din cadrul Comisariatului General al Gărzii Financiare, împreună cu inspectori din cadrul Unității de Inspecție Fiscală (ANAF), au verificat 16 localuri din București, respectiv trei cluburi de noapte din Centrul Istoric și 13 restaurante din cartierul Drumul Taberei).

În urma controalelor, au fost dispuse și 38 de sancțiuni contravenționale cu amendă și confiscarea numerarului neînregistrat în cuantum total de 84.600 lei.

În aceeași perioadă, echipe de comisari din cadrul secțiilor Cluj, Constanța, Iași și Timiș ale Gărzii Financiare, au verificat activitatea a 22 cluburi de noapte din aria de competență, au aplicat amenzi totale în valoare de 64.900 lei și au confiscat numerar în cuantum total de 17.165 lei încasat fără emiterea bonului fiscal. De asemenea, comisarii au dispus suspendarea pentru trei luni a activității comerciale a șase dintre localurile verificate.

Acțiunile de control ale Gărzii Financiare au fost realizate cu sprijinul Poliției și Jandarmeriei.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Noi estimări privind votul la prezidențiale. Ce arată cele mai recente date despre cum au...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Sondaj Exclusiv Antena 3 CNN. Primele date despre ce au votat românii. 29% spun că...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor, aproape 30% / Mesaj pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Ingredientul vechi de 4.000 de ani. Azi îl cumperi cu aditivi și conservanți. Cum îl...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”